Dănuț Lupu primește o nouă lovitură grea în celulă! Ce veste s-a abătut asupra lui: „El a ales”

Dănuț Lupu primește o nouă lovitură grea în celulă! Ce veste s-a abătut asupra lui: „El a ales”
  • Publicat:

Dănuț Lupu e în închisoare pentru șapte luni, după ce a fost prins de mai multe ori conducând fără permis auto. A fost dat în urmărire de către Poliția Română, dar s-a predat, fiind arestat la aeroport, după sosirea în țară.

Dănuț Lupu primește o nouă lovitură grea în celulă! Ce veste s-a abătut asupra lui: „El a ales”

El ocupa o funcție în cadrul CS Dinamo, dar președintele clubului, Ionuț Popa, a anunțat că-l așteaptă să revină dacă dorește, după ce iese din închisoare.

La conferința de presă în care a fost prezentat Ionuț Lupescu ca și coordonator al Academiei de la CS Dinamo, Ionuț Popa a declarat: „Dănuț Lupu a făcut parte din clubul Dinamo, a plecat singur, nu l-am dat afară, nu a fost dat afară. Până la urmă a ales cu conștiința împăcată, când conduci fără permis nu urci din greșeală la volan. Deci a acceptat-o. O să vedem când iese dacă își dorește să mai revină. Am vorbit înainte să se predea, a zis că-i pare rău și că a pus clubul într-o lumină…Sincer, nici nu știu dacă își mai dorește să revină. Vedem atunci. Vorbim despre un club al Ministerului de Interne și anumite greșeli te pot costa mult. Vorbim despre conduita pe care trebuie să o aibă un asemenea club”.

„Vreau să îl angajez pe Lupu la FCSB”

Gigi Becali a declarat că îl va ajuta pe Dănuț Lupu și-l așteaptă să lucreze cu ziua la FCSB, dar fostul fotbalist nu beneficiază de regim deschis pentru că nu s-a predat în șase ore de la decizie, așa cum arată legea. El era în Dubai și s-a predat târziu autorităților. El e la penitenciarul Rahova și poate lucra în regim semideschis.

„Dacă tu conduci fără permis, ce vrei, să te ierte? Atunci conducem toți fără permis. Nu o să facă 7 luni, o să facă 3 luni de pușcărie, ce mare lucru. Face 3 luni și jumătate. Se duce în regim deschis, la Jilava, vine un prieten și îl ia și îl duce la muncă, la CS Dinamo. (n.r – l-au anunțat că îi desfac contractul de muncă) Bine, lasă, mă, că îl angajez eu. Fac cerere, vreau să îl angajez pe Lupu la FCSB. Că se pricepe la fotbal. Ziua să vină să lucreze la FCSB și seara să se ducă la pușcărie. Dar el e prieten la cataramă la Jilava cu directorul de acolo, știu eu. Dar ce, i-a dat mult? Păi atunci toți să conducem fără permis. De ce să nu meargă? i-a dat prea puțin. 7 luni, fără probleme, regim deschis, ziua lucreaza, seara se duce și doarme. Îi trimit o mașină să îl ia la FCSB la ora 07:00, stă la birou la bază și seara merge să doarmă la pușcărie, că așa e legea. Cum adică, nu am carnet, dar conduc? Păi atunci pentru ce e carnetul? Conduc fără carnet, nu mă interesează. Ginerele meu nu are permis, i-a luat permisul. I-am zis: «Băi, tată, ai grijă!». Mi-a zis: «Nici nu mă ating de volan, nici pe câmp, unde lucrez», «Băi, nu te atinge!»” declara Gigi Becali.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Românii trebuie să primească BANII ÎNAPOI. Guvernul a decis. Până la 31 decembrie
Românii trebuie să primească BANII ÎNAPOI. Guvernul a decis. Până la 31 decembrie
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×